ROMATSA intră în grevă generală din septembrie. „Sunt probleme de viață și de moarte”

ROMATSA intră în grevă generală din septembrie. Sunt probleme de viață și de moarte
Publicat: 24/08/2015, 14:49

„Aici nu am ajuns din cauza salariilor, este o problemă de viață și de moarte. Angajatii sunt supuși la un stres psihic. Suntem terorizați psihic de șeful ROMATSA de 9 luni”, au declarat luni liderii de sindicat din ROMATSA.

Un număr de 300 de angajați din Romatsa au cerut luni demiterea conducerii companiei.

Liderul sindical Gabriel Tudorache a subliniat că dacă se ajunge la grevă generală la ROMATSA, impactul va fi „catastrofal”, pentru că nu va fi pentru două ore, ci va fi generală și se va opri total activitatea controlorilor de trafic aerian din toate unitățile.

„Dacă până în acel moment nu se găsesc soluțiile și organele statului nu iau absolut nicio măsură, cum nu au făcut până azi, deși avem numeroase plângeri făcute atât la DNA, atât la Parlament, la Senat, la președinte, la Camera Deputaților, deci nimeni nu ne ia în seamă, la Curtea de Conturi și așa mai departe. Avem un număr de peste 20 de procese pe care le-am intentat acestei conduceri ilegale. În mod cert, dacă până atunci nu se rezolvă lucrurile, vom declanșa greva generală, impactul va fi, din punctul nostru de vedere, catastrofal, având în vedere faptul că nu o să dureze doar două ore, ci este o grevă generală totală”, a mai spus Gabriel Tudorache, citat de Mediafax.

Sindicaliștii de la ROMATSA au reclamat săptămâna trecută la Ministerul Transporturilor (MT) și la Direcția Națională Anticorupție (DNA) că directorul general, Aurel Stanciu și unii membri ai Consiliului de Administrație ar fi în incompatibilitate și cer revocarea acestora din funcții.

Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) susține că desemnarea noii conduceri a ROMATSA și numirea lui Aurel Stanciu în funcția de director general s-au făcut cu încălcarea normelor legale aplicabile, ceea ce ar impune revocarea lor.
Practic, ATSR arată în documentul înaintat DNA și MT că modalitatea prin care au fost nominalizați membrii Consiliului de Administrație (CA) ROMATSA a încălcat o serie de reglementări în vigoare. Astfel, CA a avut în componența sa mai mulți funcționari publici decât prevede legea, a luat hotărâri importante, deși avea în componența sa membri provizorii, iar Aurel Stanciu și Sorin Stoicescu s-ar afla în conflict de interese.

Stoicescu, unul dintre membrii CA ROMATSA, ar fi decis, în această calitate, organizarea concursului și condițiile pentru ocuparea postului de șef Serviciu SAR, ulterior fiind singurul candidat care a participat și a câștigat postul.

Sindicaliștii ROMATSA au 14 revendicări pe care le solicită în noul contract colectiv de muncă. Printre altele, ei cer pensionarea la 55 de ani și introducerea unui articol prin care, după această vârstă, un controlor de trafic să aibă posibilitatea să fie trecut pe un alt post în ROMATSA pe măsura pregătirii lui, în speță la o direcție operațională sau de siguranță.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză